Acasă Noutati travel Transfer din aeroport si locuri de relaxare in Atena

Transfer din aeroport si locuri de relaxare in Atena

de Calatorul Multumit

Panorama Acropole Atena

Am vizitat Atena, capitala Greciei si am considerat ca e necesar sa expune si sa detaliem pe larg ce optiuni ai la un transfer din aeroport catre Atena, sa vorbim despre locuri de relaxare in Atena precum si alte sugestii utile de la fata locului.

Bine ati venit in Atena, un oras ce freamata de istorie – 2.500 de ani! O metropola cu o populatie in 2016 de 3.75 milioane de locuitori care se dezvolta in continuu si datorita retelei de metrou si tramvai cu ajutorul carora poti explora orasul.

Transfer aeroport spre Atena

Daca aveti o escala mai lunga in Atena sau ajungeti macar pe timpul zilei merita sa veniti si sa vizitati Atena. Imediat ce iesiti din terminalul aeroportului, treceti strada si gasiti scarile si intrarea ce duc spre metroul linia 3. Biletele se cumpara de la ghisee sau de la automate, se valideaza si apoi se coboara pe scari spre metrou.

Urmariti ca intodeauna sa observati semnul distinctiv, un avion stralucitor de pe vagoanele metroului. Acest simbol va asigura ca ati luat metroul care trebuie. Biletul este valabil 90 minute. Metroul circula la intervale de 30 minute. Plecarile din aeroport se fac la fix si la si jumatate. Biletul costa 10 euro/sens.

Daca sunteti prinsi fara bilet valabil, amenda este de 60 de ori pretul biletului. Acest lucru este specificat foarte clar in toate vagoanele metroului. In general un tansfer cu metroul din/spre aeroport Atena dureaza aproximativ 40 minute.

Atena aeroport

Atena aeroport

In caz ca doriti, puteti face un transfer aeroport Atena spre Piata Syntagma si cu autobuzul, mai precis linia X95. Iar daca este necesar sa ajungeti in Portul Pireu luati X96. Un bilet de autobuz este 6 euro pret intreg, pret redus pentru copii, 3 euro. Transferul cu autobuzul dureaza o ora si mai mult, totul depinde de tarfic, fiind de parcurs vreo 40 km.

O alta varianta este biletul de 3 zile valabil pe toate liniile de transport ale Atenei, cu 2 transferuri incluse spre aeroport care costa 22 euro.

In caz ca mergeti intr-o scurta vizita in Atena, la capatul culoarului de la Sosiri este si serviciul de pastrare bagaje, Care4Bag. De exemplu pentru 6 ore, un rucsac mic va fi pastrat cu 5 euro, unul mediu cu 7 euro iar unul mare cu 9 euro. Mai multe detalii pe site-ul lor aici.

Bagaje aeroport atena

Bagaje aeroport atena

Locuri de relaxare, gastronomie si shopping in Atena

Zona centrala cuprinde Piata Syntagma si Monastiraki, strazile Ermou, Kolonaki, Gazi si Keramikos, Plaka, Thissio intr-o aglomeratie urbana dar un stil de viata relaxat. Tot aici aveti acces spre Acorpole de la statia de metrou cu acelasi nume.

Zona Plaka te va incanta cu cladiri neoclasice, alei pitoresti, situri arheoloige ca vechea Agora, Aerides, Muzul Artelor folclorice, cat si restaurante si localuri.

Urmatoarea zona care se dezvolta din punct de vedere a tavernelor, cafenelelor si restaurantelor este Petralona. Situata la 20 minute distanta pe jos de Piata Syntagma este o alternativa la inghesuiala din centru.

Informatii utile

Apoape de statia de metrou Monastriaki, in Piata Avyssinias are loc in fiecare duminica dimineata piata de vechituri.

In Atena ai wi-fi gratis prin reteaua publica in zonele Piata Syntagma, Thissio si la Technopolis of Gazi.

Cel mai de lux cartier al Atenei este Kolonaki o destinatie de shopping si de viata buna. Seara, de exemplu iti sugeram sa servesti cina la resturantul IT de pe strada Skoufa.

La poalele dealului Lycabetus poti vedea o cladire avangardista numita One Kleommenous a carei arhitectura vrea sa lege formele orasului de cele ale naturii.

restaurante centru atena

restaurante centru atena

Un cartier micut dar special se gaseste in zona Plaka si este numit Anafiotika. Acesta este denumit dupa primii sai locuitori care proveneau de pe insula Anafi si care lucrau in Atena. Si-au construit case asemenea celora de pe insula Anafi: micute, vopsite in alb, cu acoperisuri de tigla si curti pline de flori.

Galeria de Arta a Atenei este gazduita intr-o fosta fabrica de matase construita de catre arhitectul danez Hans Christian Hansen.

Cine Thissio este cel mai vechi cinema in aer liber deschis din 1935 cu o priveliste neobstructionata catre Acropole. A ajuns in Top 10 CNN cele mai bune cinema-uri in aer liber.

Decoperiti cafeneaua ascunsa din gradina Muzeului Numismatic. Puteti servi o cafea, pranzul sau cina iar joi seara muzica este live.

centru atena

centru atena

Incearca un covig cu seminte numit Koulouri de la vanzatorii stradali. Si neaparat incercati se serviti suc din portocale grecesti, locale. Arata ele mai prapadite dar sucul este extraordinar de bun!

Souvlaki, cel facut pe gustul atenienilor se gaseste in localurile numite Kostas in Piata Ag.Irinis si pe strada Pentelis 5, Syntagma.

Piata Centrala din Atena  sau Varvakios Agora cum mai este numita, iti vinde orice ti-ai dori sa pui pe masa. Localnicii merg aici sa serveasca cina la restaurantele si tavernele din piata. Aporape, pe strada Evripidou se gasesc magazine de condimente cu 2.500 de sortimente si amestecuri disponibile.

Nu ratati magazinul cu produse din Chios, Mastiha Shop situat aproape de Piata Syntagma, pe strada Panepistimiou 6. Noua ni s-a facut dor de produsele cu mastic si am trecut pe la ei.

Bretos Atena

Bretos Atena

Barul Brettos de pe strada pietonala Kidathineon 41 va atrage atentia imediat datorita sticlelor colorate de pe rafturi care pur si simplu iti iau ochii.

Pentru distractie la Technopolis of Gazi, chiar langa statia de metrou Keramikos s-a infiintat un centru cultural de 30.000 m2.

Depozitare bagaje

In Atena, zona Syntagma functioneaza Athens Lockers, depozit de bagaje. In caz ca aveti nevoie sa va lasati rucascul sau trolerele sunt deschisi zilnic iar preturile pe zi sunt: 4 euro un bagaj de 60x25x40 cm si 6 euro un bagaj mare de la 67x135x30 cm pana la 90x55x45 cm.

Athens Lockers din Piata Monastraki ofera in plus fata de serviciul de pastrare bagaje si cel de spalatorie. Daca aveti de spalat rufe, un exemplu, 6 kg rufe sunt 10 euro. Pot printa si boarding pass-urile. Pun la dispozitie chiar si cabine, adica o camera in care intri, te schimbi, folosesti toaleta si poti face si un dus, iar in plus iti poti lasa valiza acolo pe durata zilei. O cabina pentru o persoana costa 15 euro iar una pentru 2-5 persona este 10 euro/persoana. Programul lor este zilnic 8.00-00.00

Citeste si alte articole ale noastre publicate despre Atena:
>> Ce poti face primavara in Atena
>> Ce poti face intr-o escala prin aeroportul din Atena

 

Rezerva cazarea ta in ATENA cu BOOKING !

Rezerva o masina pentru vacanta ta de la RENTALCARS !

Foto credit Calatorul multumit

ABONARE LA NEWSLETTER

Citește mai departe

Lasa un comentariu

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, iti exprimi acordul pentru utilizarea acestora. OK Detalii