Acasă Tips&Tricks Informatii practice despre transportul prin Dubai si transferul catre Abu Dhabi

Informatii practice despre transportul prin Dubai si transferul catre Abu Dhabi

de Calatorul Multumit
transport Dubai | linia de metrou | zgarie nori Dubai | linia rosie Dubai | Dubai |

transport Dubai | linia de metrou | zgarie nori Dubai | linia rosie Dubai | Dubai |

Transport Dubai, harta transportului in comun este impartita in 7 zone de calatorie. In functie de cate zone traversezi cu mijlocul de transport vei avea un pret al calatoriei. Nu exista bilete de hartie, toate biletele si abonamentele sunt puse pe un card numit Nol Card.  Acesta functioneaza ca un portofel electronic pentru cumpararea de bilete si trebuie achizitionat o singura data fiind valabil 5 ani. Nu este nominal dar fiecare turist trebuie sa aiba unul deoarece nu se poate face validare multipla.

Afla detalii despre transportul cu metrou, tramvai, monorail, ferry, autobuz, abra si transportul Dubai-Adu Dhabi. 

Bucura-te de o vacanta perfecta in Dubai si inchiriaza o masina de pe Rentalcars pentru a vizita pe indelete obiectivele turistice! Click pe banner:

Transportul in Dubai

Poti circula cu un Red Ticket, care este biletul valabil o singura calatorie.

Exista 2 carduri Nol: Nol card Silver si Nol card Gold, acesta din urma iti da acces la vagoanele de metrou clasa Gold. 

In functie de cate zile stai in Dubai poti sa optezi pentru un abonament de 7 sau 30 zile cu acces pe 1, 2 sau toate zonele de calatorie din Dubai. Abonamentul va fi valabil pe metrou, autobuze si tramvai in Dubai.

Noi am optat pentru un abonament de 7 zile care este valabil de la ora si ziua primei activari pana in ultima zi la miezul noptii.  Avand in vedere ca distantele in Dubai sunt de ordinul kilometrilor, chiar trebuie sa apelezi la un mijloc de transport.

Dubai WTC metrou | transport Dubai | metrou Dubai | nol card | Calatorul Multumit in Dubai | Emiratele Arabe |

Dubai WTC metrou | transport Dubai | metrou Dubai | nol card | Calatorul Multumit in Dubai | Emiratele Arabe |

 

Planul tarifar in Dubai pentru 2022-2023

-abonament 7 zile: 50 aed/ o zona; 80 aed/ 2 zone si 110 aed/ toate zonele. 

-va alimentati cardul de transport cu o suma de bani, minimul necesar pe cardul Nol pentru o incepe o calatorie este 7.5 aed.

metrou Dubai | statia Deira | Deira metro station | Dubai |

metrou Dubai | statia Deira | Deira metro station | Dubai |

 

Program metrou 

Metroul circula la fiecare 4 minute la orele de varf si la 7 minute in restul timpului dupa urmatorul program:

 luni-joi 5.00-01.15, vineri-sambata 05.00-01.15 si duminica 8.00-01.15.

metrou Dubai | portile de la metrou |

metrou Dubai | portile de la metrou |

Este bine sa va interesati la casele de bilete, la ce ora trece ultimul metrou prin statia din care vreti sa urcati. Desi este trecut ca ultimul metrou circula pana la miezul noptii, de fapt in statiile intermediare ultimul metrou va trece de exemplu la ora 23.08. Deci, nu va asteptati sa puteti circula cu metroul chiar pana la miezul noptii. In fiecare statie, gasiti langa automatele de incarcat cardurile de transport si un display cu brosura de calatorie cu mijloacele de transport in comun din Dubai.

Pe ecaranele din statii cat si din metrou se afiseaza si se anunta ultimele modificari de program, deci acordati atentie acestui aspect. De exemplu, in noaptea de Revelion metroul a circulat non-stop dar statia Dubai Mall a fost inchisa. Mai apar inclusiv modificari de nume ale statiilor, este bine sa nu fiti indusi in eroare.

Metrou Dubai | statia Deira | transport Dubai |

Metrou Dubai | statia Deira | transport Dubai |

Metroul din Dubai functioneaza fara mecanic fiind complet automat. Are portiuni subterane cat si zone in care circula pe la suprafata. De obicei, primul vagon din fata este destinat calatorilor care au card NOL Gold, cum s-ar zice prima clasa. Vagonul este inscriptionat Gold Car. Cei care platesc in plus pentru a calatori in Gold Car beneficiaza de scaune de piele, extra confort si priveliste. De asemenea, exista vagon special destinat doar femeilor si copiilor care este situat la finalul trenului. Si acesta este bine semnalat. 

Vagoanele metroului arata impecabil, nu se mananca, nu se consuma lichide, nu se fumeaza si nu se mesteca guma. Pentru incalcarea acestor reguli exista amenzi clar stabilite. 

Validator carduri Dubai | card NOL Dubai | Dubai card transport | validator la tramvai Dubai |

Validator carduri Dubai | card NOL Dubai | Dubai card transport | validator la tramvai Dubai |

 

Rezerva bilete de intrare in Burj Khalifa, de la 34 euro cu Tiqets! Fara cozi si fara batai de cap!

 



 

Tramvaiul in Dubai

Circula in zona Dubai Marina si Palm Jumeirah. La tramvai, validarea cardului de calatorie se face in statie, inainte de a urca in vagon cat si la coborare. Legatura intre metrou si tramvai se poate face la statiile de pe linia rosie, Damac si Jumeirah Lake Towers.

 

In cazul tramvaiului, vagonul Gold este primul vagon, iar vagonul in care calatoresc doar femeile si copiii este situat la capatul tramvaiului. Tramvaiul circula luni-sambata intre 06.00-01.00 iar duminica 09.00-01.00.

Tramvai Dubai | statia Palm Jumeriah | transport Dubai |

Tramvai Dubai | statia Palm Jumeriah | transport Dubai |

 

Monorail

Acesta este mijlocul de transport in comun pe Palm Jumeirah. Cu tramvaiul puteti ajunge si la statia de Monorail. Pentru transportul cu Monorail spre Atlantis Aquaventure Park si Hotelul Atlantis, se achita un bilet separat care costa 30 aed/pers pentru o calatorie dus-intors. O calatorie doar dus costa 20 aed/persoana.



Afla toate detaliile despre acces si bilete Atlantis Waterpark din articolul nostru aici

 

O calatorie de la un capat la altul cu Monorail, dureaza 15 minute. Monorail circula la fiecare 15 minute, dupa urmatorul program:

De la capatul de linie Palm, primul tren pleca la 9.00 iar ultimul la 21.45.

Din capatul de linie Atlantis, primul tren pleca la 9.15 iar ultimul la 22.00.

Statii intermediare construite: Al Ittihad Park si Nakheel Mall. Va urma statia The Pointe care inca nu este deschisa.

Regulile de la metrou se aplica si pentru autobuze, monorail sau tramvai: nu se mananca, nu se consuma lichide, nu se fumeaza si nu se mesteca guma.

Bucura-te de o vacanta perfecta in Dubai si inchiriaza o masina de pe Rentalcars pentru a vizita pe indelete obiectivele turistice! Click pe banner:

Autobuze Dubai

Cand calatoresti cu autobuzul, cardul Nol se valideaza la urcare si la coborare, cand, in functie de cate zone ai traversat, ti se retine suma de pe card. Daca nu ai 7.5 aed, validatorul nu iti accepta cardul si nu poti incepe calatoria. 

 

Dubai ferryboat

Ca si transport in comun, am urcat si pe vasele care fac traseul Al Ghubaiba-Dubai Marina sau Dubai Marina-Atlantis. Calatoria este foarte placuta, pe timp de zi poti admira panorama de pe apa, treci aproape de Hotelul Atlantis pe care il poti fotografia, cat si printre zgarie norii din Dubai Marina unde privelistea e de vis. O calatorie al Ghubaiba-Dubai Marina dureaza pe apa 1 ora si 40 minute si costa 50 aed/sens/clasa silver. Pentru clasa Glod costa 70 aed/sens/pers. Plecarile din Al Ghubaiba se fac la ora 13.00 si 18.00. La acelasi ore se pleaca si din Dubai Marina spre Al Ghubaiba. Biletele se procura de la casa de bilete.

Pentru plimbarea de la Al Ghubaiba spre Dubai Marina asezati-va pe partea stanga a vasului pentru a admira panorama.

Pentru detalii click aici

 

Abra

Un alt mijloc de calatorie este abra, o barca traditionala care te ajuta sa traversezi Canalul Dubai Creek. 

Trecerile cu abra traditionala motorizata se fac intre statiile: Deira Old Souk – Bur Dubai cat si Al Sabkha – Dubai Old Souk. Pret 1 aed/pers.

Abra poate fi inchiriata cu 120 aed/ora. Exista si abra cu aer conditionat care face treceri intre statiile Festival City – Creek, cost 2 aed/pers.

Rezerva o masina pentru vacanta ta de la RENTALCARS ! 

 

Taxi

Pentru transfer din aeroport  spre hotelul tau din Dubai, ceasul va porni de la 25 aed, si se adauga cate 2.5 aed/km pana la destinatia ta.

Prin Dubai, ceasul va porni de la 5 aed, si se adauga cate 2.5 aed/km pana la destinatia ta.

In metrou sau in autobuze, aerul conditionat functioneaza neincetat. Cateodata prea mult si inutil. De aceea, desi afara poti circula in maneca scurta cand urci intr-un mijloc de transport in comun este bine sa ai ceva cu maneca lunga ca sa te acoperi cat si ceva de pus pe cap. 

 

Rezerva o cazare pentru vacanta ta cu BOOKING !
Booking.com
 

 

Transferul Dubai – Abu Dhabi

Din aeroportul DXB va puteti transfera cu metroul, o calatorie este 8 aed. Transferul nu este complicat deoarce luati singura linie de metrou care trece din aeroport in directia Jebel Ali. Este vorba de linia rosie. Coborati la statia Union si schimbati apoi cu linia verde in directia Creek, pana la statia Al Ghubaiba. Desi poate parea complicat, metroul are indicatii foarte precise, totul este scris si in engleza, statiile sunt anuntate foarte clar.

 

Rezerva un tur, o vizita la Marea Moschee, la Luvru din Abu Dhabi sau la Warner Bros World cu Tiqets! 

 

Bus station Abu Dhabi | statia de autobuze Abu Dhabi | terminal Abu Dhabi |

Bus station Abu Dhabi | statia de autobuze Abu Dhabi | terminal Abu Dhabi |

 

Statia de autobuze din Abu Dhabi

Un bilet Dubai-Abu Dhabi este 25 aed/sens iar calatoria dureaza 2 ore. Transferul se face cu autobuzul E 100 care circula la fiecare 30 minute. Distanta este de 115 km.

autocar transport Dubai | autocar transport Abu Dhabi | transfer Abu Dhabi | transfer Dubai |

autocar transport Dubai | autocar transport Abu Dhabi | transfer Abu Dhabi | transfer Dubai |

Cardurile de transport se valideaza la urcare dar obligatoriu si la coborarea din mijlocul de transport. Fiecare persona trebuie sa aiba un card de transport, nu pot calatori mai multe persoane cu un card deoarece nu exista optiunea de validare multipla.

Autocarul va lasa in terminalul de autobuze din Abu Dhabi. De aici va puteti continua calatoria prin Abu Dhabi cu taxiul sau autobuzul.

Main Bus Station Abu Dhabi | autogara Abu Dhabi |

Main Bus Station Abu Dhabi | autogara Abu Dhabi |

 

Alte articole despre Emiratele Arabe

Review zbor Bucuresti-Dubai cu Fly Dubai

Plajele din Dubai

Ghidul atractiilor din Dubai

 

Foto calatorulmultumit.ro

ABONARE LA NEWSLETTER

Citește mai departe

2 comentarii

Petrescu Mircea 2022-04-01 - 20:02

Buna seara !
Cum fac sa ajung din aeroportul din Abu Dhabi in orasul Dubai ?
Iti multumesc anticipat pentru raspuns !

Răspunde
Calatorul Multumit 2022-04-02 - 01:29

Autobuzul E 102 face legatura intre statia de autobuze Mussafah Shabiya din Abu Dhabi cu statia de autobuze Ibn Batuta Mall, Dubai. Aceasta linie face o oprire, avand statie si in Aeroportul International Abu Dhabi, Terminal 1 si 3. Din Ibn Batuta Mall poti lua metroul spre destinatia ta finala din Dubai. Mai multe detalii https://www.dubai-online.com/transport/buses/routes/dubai-to-abu-dhabi/

Răspunde

Lasa un comentariu

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, iti exprimi acordul pentru utilizarea acestora. OK Detalii