Recomandari Rodos pentru o vacanta excelenta! Am conceput un articol cu recomandari generale pentru o vacanta perfecta in aceasta destinatie din Marea Mediterana, renumita pentru o minune a lumii antice – Colosul din Rodos!
Pentru a ajunge in Rodos ai posibilitatea sa zbori din Otopeni cu Animawings sau cu alte companii ce ofera zboruri charter inclusiv din alte orase ale tarii. O alta varianta, daca Animawings nu e disponibila, ar fi sa zbori cu escala prin Atena cu Aegean. Exista si alte variante cu escala utilizand diferite companii aeriene, depinde de perioada si disponibilitate.
Noi am ales sa mergem prin Cipru cateva zile apoi am luat un zbor ieftin Ryanair din Paphos spre Rodos. Din Rodos am zburat spre OTP cu Animawings.
Perioada vizitare si temperaturi
Sezonul incepe din mai si se termina in general in octombrie. In perioada sezonului de varf adica iunie-septembrie este destul de aglomerat insa daca veti merge la inceputul lunii iunie sau luna septembrie este foarte bine.
Noi am fost in prima saptamana din iunie si a fost excelent. In general, Rodos Town este tot timpul plin de turisti datorita atractiilor din cetate si bineinteles datorita statiunilor si plajelor.
Pe coasta estica si sud-estica a insulei o sa gasesti cele mai frumoase si interesante plaje. Ai posibilitatea sa le explorezi pe indelete iar daca esti pasionat de situri arheologice sau castele, exista si astfel de locuri.
La inceputul lunii iunie 2023 am putut face baie in mare, temperatura fiind in jur de 22-23 grade. Temperatura apei este mai ridicata in aceasta zona fata de alte locatii cum ar fi Insulele Sporade sau Ciclade.
Vremea a fost excelenta, soare si o medie de 25 grade. Insula Rodos se afla aproape de coastele sudice ale Turciei prin urmare temperaturile cresteau de la o zi la alta.
Fiind localizata atat de aproape de coastele Turciei ai si posibilitatea sa ajungi cu un feribot la Marmaris sau Fethye.
Alege si rezerva comod si usor bilete ferry pe Ferryscanner din Rodos in Marmaris sau Fethye! Click pe banner.
Recomandari transport
Cel mai aglomerat drum este de regula cel care leaga capitala insulei de oraselul Lindos si chiar mai departe spre sud pe coasta estica. Din Rodos Town pana la Prasonisi Beach ai de strabatut aproximativ 90 km.
Ai posibilitatea sa iei transportul in comun, pentru mai multe detalii despre rute click >> aici <<
Poti sa inchiriezi masina din aeroport sau din statiunile unde esti cazat. Noi am optat pentru aceasta varianta care ne oferea un program flexibil si posibilitatea de a vedea mai multe atractii si mai multe plaje.
Parcarile in zona plajelor sunt complet gratuite in schimb, in capitala este destul de complicat sa gasesti locuri de parcare libere dar atentie, sunt multe cu plata.
Am reusit sa gasim locuri libere fara plata pe strada Filellinon in partea sudica a orasului vechi chiar aproape de cele doua porti de intrare in cetate – Sf Atanasie respectiv Sf.Ioan. In cazul in care nu gasesti locuri libere poti incerca pe strada Vironos respectiv Dimokratias.
O data ce ai rezolvat problema parcarii iti recomandam sa mergi pe jos si sa descoperi zona veche, cetatea Rodos si portul. Te poti plimba in voie pe stradutele inguste din cetate, poti lua masa la una din numeroasele taverne si bineinteles poti face shopping in magazinele ce vand haine, suveniruri, etc.
Rezerva biletul tau la situl arheologic LINDOS pe Tiqets! Click pe bannerul de mai jos.
Rezerva o masina in insula Rodos prin platforma BOOKING! Exploreaza toate atractiile mai usor si inchiriaza o masina prin Booking!
Recomandari cazare Rodos
Iti recomandam sa urmaresti cazari in zona Rodos Town, Faliraki si Lindos. Preturile din punctul nostru de vedere sunt convenabile in perioada de inceput a sezonului, noi de exemplu am platit 70 eur/noapte/camera dubla cu demipensiune inclus.
In general nu sunt multe cazari care sa ofere demipensiune, ci doar micul dejun inclus in pretul cazarii.
In Faliraki, statiunea unde am fost cazati, sunt foarte multe restaurante/taverne de unde poti alege iar preturile sunt in jur de 20-30 eur/persoana pentru un fel de mancare si bautura inclusa.
Daca aveti o masina la dispozitie va puteti lua o cazare convenabila in orice zona a insulei insa tineti cont de atractiile si plajele pe care doriti sa le vizitati, pentru a nu pierde mult timp cu deplasarea.
Iti recomandam cazari in urmatoarele statiuni:
Faliraki
Lardos
Pefki
Ialyssos
In Rodos Town iti recomandam cateva cazari:
Rezerva o cazare cu anulare gratuita cu BOOKING ! Daca se schimba planurile, esti acoperit!
Booking.com
Recomandari plaje si atractii Rodos
Ai parte de numeroase plaje de-a lungul coastei estice si in continuare le vom enumera pe cele mai interesante din punctul nostru de vedere:
- Elli Beach din Rodos Town
- Kallithea Springs
- plaja Faliraki
- Paralia Ladiko
- Anthony Quinn Bay
- Traganou Beach
- Paralia Tsambika
- Agathi Beach
- Lindos Beach
- Pefki Beach
- Prasonisi Beach
In partea nordica si vestica poti opta pentru plajele Ialysos Beach si Kamiros Beach.
Majoritatea plajelor au zone cu sezlonguri si umbrele unde poti sa gasesti inclusiv taverne pentru servit masa.
Plajele sunt in general cu nisip fin dar, atentie daca vei merge in zona golfurilor (exemplu: la Anthony Quinn Bay vei avea nevoie de papuci de apa pentru ca plaja este cu pietre).
In plin sezon este foarte cald iar soarele este puternic. Iti recomandam, fie sa-ti cumperi o umbrela pentru plaja, fie sa-ti inchiriezi un sezlong cu umbrela pentru ca umbra „naturala” in general nu exista.
Legat de atractii, in capitala Rodos Town, in cetate, poti vizita biserica Sf.Fanurie, Moscheea Suleyman, Palatul Marelui Maestru, Muzeul Arheologic, Muzeul de Arte decorative si Biserica Maicii Domnului (Holy Virgin of the Castle).
Ai posibilitatea sa faci o plimbare pe zidurile cetatii care nu sunt atat de spectaculoase ca in Dubrovnik, Croatia insa ofera o panorama deasupra cetatii.
Puteti admira morile de vant si cele doua statui simbolice la intrarea in port care cumva amintesc de marele Colos (e vorba despre doua caprioare Elefos si Elafina amplasate pe cele doua locuri unde se presupune ca ar fi fost picioarele colosului).
In restul insulei poti merge la Valea Fluturilor, Manastirea Filerimos, Acropole Lindos, Kallithea, castelele Kritinia si Monolithos.
Afla recomandari despre insula Santorini >> click aici pentru articol.
Rezerva biletul tau la situl arheologic LINDOS pe Tiqets! Click pe bannerul de mai jos.
Rezerva o masina in insula Rodos prin platforma BOOKING! Exploreaza toate atractiile mai usor si inchiriaza o masina prin Booking!
Foto Calatorul Multumit