Acasă Blog Vacanta in Elvetia in pandemie

Vacanta in Elvetia in pandemie

de Calatorul Multumit

elvetia

Vacanta in Elvetia in perioada de pandemie nu este foarte diferita de o vacanta in perioada cand nu eram in aceasta criza medicala. Am fost in ultimii 5 ani anual in Elvetia si putem spune ca ramane una din destinatiile noastre de suflet.

Am asteptat pana in ultimul moment sa luam zborurile, aveam emotii dupa cate auzi la televizor despre situatia din aeroport, zboruri, etc. Dupa o urmarire constanta, zilnica a faptului ca poti sa revii din Elvetia acasa fara carantina si a faptului ca elvetienii ne primesc fara testare sau alte complicatii, am luat zborurile cu 3 zile inainte de plecare. Este cel mai mic pret pe care l-am platit vreodata pe un zbor in luna iulie spre Basel cu Wizz Air, luat asa din scurt – undeva la 45 euro/sens.

Pentru ca zborul decola la 6.35 dimineata, am avut nevoie de un transfer privat, realizat ca la carte, cu masca purtata de toti pasagerii pe toata durata calatoriei.

 

Situatia pe aeroportul Otopeni

La Otopeni intai se face o grupare pe operatori aerieni, in afara aeroportului, sub cateva corturi. Zona este dotata cu banci, automate pentru gustari, apa si masti (10 lei-3 bucati). Se pleaca in grup de 15 persoane spre usile aeroportului situate in zona ghiseelor de check-in-cei care au de predat bagaje si sa faca check-in-ul iar alt grup spre zona de securitate-au check-in facut, nu predau bagaje. La intrare in aeroport sunt montate porti de scanare a temperaturii prin care se trece in mod obligatoriu.

Odata ajuns in aeroport, esti indrumat sa treci in cel mai scurt timp catre securitate, sa nu stationezi deloc. La ora 5 dimineata, aeroportul este destul de animat, o multime de curse Wizz Air decoleaza. Masca este obligatorie atat la corturi, cat si in aeroport precum si pe durata zborului tau.

Salutam implementarea de porti in care iti scanezi singur permisul de imbarcare. Serviciul de securitate era deosebit de bine organizat, la fel si cel de control documente, nu am stat mai mult de 7-10 minute per total. La control documente, totul se petrece ca de obicei, doar ti se cere sa iti scoti masca ca sa iti poata vedea chipul. Ce este foarte deranjant sunt anunturile care ruleaza la o frecventa prea apropiata, pe un ton agresiv si taios si in care ti se aminteste ca masca si pastrarea distantei sunt obligatorii. Comparativ pe aeroportul din Basel, ruleaza aceleasi anunturi dar acolo frecventa si tonul sunt complet diferite. Nu ai impresia ca tipa cineva la tine din difuzor, nu te streseaza nimeni. Regulile de distantare se respectau, toti aveam masca.

zbor wizz

zbor wizz

In avion te asezi la locul tau, dar daca mai sunt randuri goale, te poti muta linistit. Masca este obligatorie pe toata durata zborului. Serviciul de la bord este mai limitat, acum in cateva minute se trece prin cabina cu mancarea si bauturile, mai putin lume comanda ceva. Iar serviciul Wizz Boutique, este aproape inexistent. Au disparut revistele de bord pentru a se respecta regulile.

 

Elvetia in pandemie

La intrarea in Elvetia, la final de iulie nu trebuia sa completezi niciun formular, nu te intreba nimeni nimic. Nici temperatura nu o masoara nimeni, nici in aeroport, nici in magazine.

Mastile sunt obligatorii in mijloacele de transport in comun, pe vase de croaziera, trenuri, transport pe cablu, etc. din 6 iulie 2020. Pana in 6 iulie  2020, elvetienii nu au purtat masca decat daca doreau sa se protejeze suplimentar, nu exista nicio obligatie legala in acest sens.

info covid elvetia

info covid elvetia

Mastile se poarta in transportul in comun fara a se fenta. Nu am vazut oameni care sa isi scoata nasul afara sau sa se planga ca nu pot respira cu masca. Este adevarat ca transportul in comun are in Elvetia aer conditionat din plin.

Elvetienii sunt linistiti, nu sunt asaltati de criza sanitara, gestioneaza foarte bine situatia, oamenii isi pot vedea de viata. Si acest lucru se vede pe strada. Se pastreaza distanta, pana cand ajungi pe malul Rinului, la o baie. Acolo fiecare isi vede de ale lui si se bucura de zilele de vara.

gara elvetia

gara elvetia

Am vizitat atat statiuni montane cat si orase, unde se observa ca elvetienii au ramas in concediu la ei in tara. Studiile arata ca majoritatea isi vor petrece concediul la munte, si chiar au de unde alege. Iar perioada lor de concediu a fost luna iulie.

rhin elvetia

rhin elvetia

Preturile sunt la fel ca anul trecut, adica mari pentru noi romanii, dar obisnuite pentru ei. Se observa ca turistii asiatici lipsesc cu desvarsire.

Informatii despre conditiile de intrare in Elvetia >>  aici

 

Citeste articolele noastre despre Elvetia:

>> Cascada Rinului

>> Turul fabricilor de branza elvetiene

>> Turul fabricilor si muzeelor de ceasuri elvetiene

>> Ciocolata elvetiana si workshopuri dulci din Elvetia

 

Foto credit – Calatorul multumit

ABONARE LA NEWSLETTER

Citește mai departe

Lasa un comentariu

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, iti exprimi acordul pentru utilizarea acestora. OK Detalii